Ultima ora

Viata lumii

Ştiri

Cauta in revista

Copilul, corporalitate şi limbaj al dorinței părinților


[Copilul] este un fel de medicament al familiei.

Continuând ideile expuse anterior, referitoare la dinamica limbajului inconștient și simbolic utilizat în cadrul relației părinte-copil din perspectiva psihanalistei Françoise Dolto, nu putem să nu abordăm și (mai ales!) aspectul interdicțiilor „dialectice și dinamice” din interiorul familiilor.

Așa cum Françoise Dolto afirmă, copilul adesea „poartă marca” acestor interdicții nu neapărat în nume propriu, cât
în virtutea faptului că au moștenit povara interdicției de a spune,

care poate fi la fel de bine

anterioară conceperii sau concomitentă cu nașterea lor. 

copilul corporalitate dorinta parintilor dolto
Existența acestui fapt – ori posibilitatea acestei preluări inconștiente – după cum afirmă Françoise Dolto, nu poate să rezide decât în preluarea de către corpul („habitusul”) său (al copilului) a acestor dinamici angoasante.

Așa cum am arătat în materialul anterior, copilul dă glas moștenirii parentale prin intermediul corporalității sale, care devine de fapt forma accesibilă de limbaj și de exprimare a manifestărilor și a semnificațiilor „acestor lucruri care nu pot fi rostite”.
Există la copilul care se naște (...) un impact al inconștientului părinților asupra inconștientului embrionului în momentul conceperii lui sau asupra fătului de-a lungul gestației acestuia.


Psihoterapia copilului este şi psihoterapia părintelui, ne spune Françoise Dolto

Locul ocupat în ansamblul familial, rolul avut în cadrul relației de cuplu dintre părinți, dar și în dinamica problematicii atât a cuplului parental, cât și a fiecărui părinte cu ansamblul familial de origine – sunt doar câțiva dintre determinanții care se imprimă asupra viitorului copilului și se înscriu în propria sa dinamică afectiv-relațională și corporal-simbolică.

Copilul este

locul de întâlnire a zonelor de umbră și de lucruri nespuse în legătură cu trăirile emoționale
ale părintelui față de copil și invers – fapt universal, de altfel, căci
fiecare dintre noi este la naștere, la nivelul inconștientului, limbajul dorinței părinților lui,
subliniază Françoise Dolto.
Françoise Dolto, Dificultatea de a trăi
Françoise Dolto, Dificultatea de a trăi. Povestiri psihanalitice despre copii, Editura Trei, București, 2009


Dacă ar fi să rezumăm, în ceea ce privește scopul preluării și manifestării simptomatice de corporalitatea copilului, Françoise Dolto răspunde că „rodul” suferinței nu este doar unul „negativ”, ci are mai ales funcția

să nu conducă la repetarea și justificarea proceselor de apărare devenite inutile.

De aceea, poate, astfel de procese sunt atât de întâlnite în general în cadrul relațiilor interumane, dar mai ales în cadrul celor familiale:
Viața între oameni presupune depășirea suferinței pe care părinții noștri au trăit-o în ceea ce ne privește, ca și a celei pe care noi am trăit-o în ceea ce îi privește pe ei.
De ce copiii „nu cresc de la sine” şi care sunt nevoile esenţiale ale copiilor

Bibliografie: Françoise Dolto, Dificultatea de a trăi. Povestiri psihanalitice despre copii, Editura Trei, București, 2009

Foto: Hannah Tasker pe Unsplash

Alexandra Frincu Cafe Gradiva psihologie clinica psihoterapeut

Alexandra Frîncu

este psiholog clinician, consilier psihologic și formator acreditat. A fondat proiectul Cronica de psihologie din dorința de a apropia mai mult dimensiunea teoretică de cea practică a psihologiei.

Toate articolele acestui autor

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

Comentaţi la obiect, arătându-le preopinenţilor curtoazie şi respect. Nu sunt publicate comentariile injurioase, calomnioase şi de trolling. Ironia e admisă ca spirit, nu ca gratuitate. Semnătura e utilă şi un semn apreciat de politeţe.

Atentie, se interpreteaza!