Parafiliacii sunt, evident, predecesorii perversilor. Ei arata ca King Kong si ataca manechinele care sunt incantate de violenta lor distructiva. Ei sunt parosi, tin arme in mana, au o sexualitate dominanta si produc panica generala.
Vad acest moment anume de excitare erotica ca o masa confuza, compacta – un punct microscopic – al unor scenarii alcatuite din impulsuri, dorinte, aparari, falsificari, adevaruri evitate si amintiri ale unui moment trecut, erotic sau ne-erotic, care se intorc la copilarie – o piesa de teatru care pare adevarata datorita adevarului senzatiilor date de corp. Desi momentul pare spontan, el este mai degraba rezultatul multor ani de lucrat cu scenariile amintite pentru a le face sa functioneze eficient, adica sa asigure ca ele produc excitatie, cu produsul ei final, gratificarea, mai degraba decat anxietate, deprimare, vina sau plictiseala. (Robert Stoller, Observing the Erotic Imagination, viii).
Spuneam in episodul trecut ca Foucault este interesat sa inteleaga cum a fost construit perversul ca o categorie de organizat sexualitatea. Ideea lui importanta este ca perversul a fost construit ca un „opus” al heterosexualitatii normative. Perversul este o categorie care legitimeaza un anumit tip de practica legitima a sexualitatii. Perversul apare ca o relatie de putere, unde esti pervers daca nu practici ceea ce ce discursul normativ al sexualitatii iti spune sa faci. Exista o iesire din opozitia intre heterosexual legitim si pervers? Poti fi altceva decat heterosexual sau pervers? Ideea lui Foucault este ca trebuie rupta ideea de identitate sexuala care iti garanteaza un anumit adevar despre ceea ce esti. Cu alte cuvinte, nu trebuie sa te imaginezi nici ca heterosexual si nici ca pervers, pentru ca modul asta de gandire pleaca de la teza ca exista un adevar sexual care iti caracterizeaza identitatea. Pentru a te intelege pe tine trebuie sa intelegi un discurs normativ al puterii care organizeaza sexualitatea si care iti pune o eticheta identitara pe formele tale personale de a trai erotic.
Daca Foucault este extraordinar in descrirea unui discurs istoric, care iti spune ca esti sexual, el este mai putin interesat sa descrie viata psihica a puterii sau care sunt consecintele intra-psihice ale sexualitatii noastre. Robert Stoller, care este un psihanalist fascinant pentru mine pentru studiile lui despre pornografie, vrea sa descrie aparatul intern al perversului. Ceea ce observa Stoller este ca in fanteziile din pornografie exista un scenariu, care are ca scop principal sa schimbe traumele, conflictele sau frustrarile din copilarie prin convertirea lor intr-o victorie. Exista un aparat complicat – mister, secrete, risc, razbunare ori fetisizare – care il face pe consumatorul de porn sa doreasca victoria, sa schimbe umilirea trecuta in altceva. Ura este aici o componenta de baza. Dar, ne spune Stoller,
odata ce am gasit asta in pornografie, am realizat ca aceleasi dinamici sunt centrale pentru pacientii non-perversi pe care ii am.
Observatia plina de miez a lui Stoller este ca ceea ce produce excitatia este introducerea ostilitatii in fantezie. Ce consecinte are observatia asta? Mai intai, structura – nu continutul – dar structura excitatiei erotice este comuna tuturor. Excitatia erotica, fie ea constienta sau inconstienta, se invarte in jurul ranirii, prin umilire – a obiectelor noastre erotice. In al treilea rand, dinamicile care caracterizeaza ne fac mai mult sau mai putin perversi sunt cele care sunt date de obtinerea intimitatii cu o alta persoana. Ce sustine Stoller este ca ostilitatea in sexualitate se poate schimba in functie de cata intimitate este dorita sau obtinuta.
Sa facem un pas inapoi si sa ne gandim la diferenta dintre Stoller si Foucault. Ca si Foucault, Stoller vrea sa schimbe ideea ca perversul si normalul sunt diferiti prin ceva ce le este propriu, ca o identitate pe care o capata. Fanteziile perverse au aceeasi structura, pana la urma, ca fanteziile „normale”, pentru ca sunt organizate in jurul unei dorinte de a schimba o trauma sau un conflict. Dar diferenta importanta aici este ca Stoller introduce un criteriu pentru ca sa poata identifica ce este pervers de ce este mai putin pervers. Criteriul asta este intimitatea sau dorinta de apropiere. Foucault ne cere sa intelegem pe noi in functie de un discurs al puterii, de cum este organizat social si politic ceea ce inseamna o atingere, un sarut ori contactul intim. Dar nu spune ca trebuie sa delimitam intre ce este mai mult sau mai putin pervers, pentru ca insasi ideea de pervers presupune o identitate sexuala. Spre deosebire de Foucault, Stoller are un criteriu al (mai) perversului, iar acesta este dorinta sau absenta intimitatii.
Daca facem un pas inapoi si mai mare, putem sa intelegem cum Stoller este diferit de Fonagy. Umilirea este pentru Stoller mecanismul care creeaza excitiatia sexuala, umilirea celuilalt ca sa plateasca pentru ca a umilit. Daca cititorii Gradivei mai tin minte, teoria lui Fonagy despre sexualitate este ca ea e nebuna (borderline) pentru ca nu e integrata bine, sau oglindita. Anxietatea produsa de excitatia sexuala este pentru Fonagy o consecinta a lipsei de raspuns adecvat al mamei. Teoria lui Stoller si teoria lui Fonagy nu se bat neaparat cap in cap: umilirea poate fi inteleasa ca lipsa de oglindire, ori lipsa de oglindire poate fi vazuta ca produsa de umilire sau de senzatia ca cineva te-a vatamat. Important este ca pentru Stoller exista un mecanism care ne face sa intelegem ce este raspunsul sexual, iar acesta este senzatia de ranire, de replay al unei traume, in timp ce pentru Fonagy raspunsul sexual (excitatia) este data de lipsa de atasament sigur sau oglindire adecvata.
Sa recapitulam. Perversul este pentru Foucault un tip de identitate sexuala produsa istoric prin contrast cu heterosexualitatea monogama. Perversul este pentru Stoller o persoana care doreste sa umilieasca pentru ca sa iasa victorios dintr-un conflict sau trauma. Daca incercam sa ii gandim pe cei doi impreuna, avem un portret al perversului. Perversul e o alcatuire mixta intre un opozant al unui ideal sexual si o dorinta de umilire pentru a compensa fata de o trauma anterioara. Daca ne gandim mai bine, astia suntem noi astazi (sau mai exact spus, asta sunt eu astazi). Ne producem pe noi in raport cu un ideal al monogamiei heterosexuale in conditiile in care stimularea sexuala vine din dorinta de repara, de a schimba un scenariu al umilirii. Asta este portretul lipsit de idealizari ne-necesare pe care Foucault si Stoller ni-l pun in fata. Asta este oglinda care ne ajuta sa ne intelegem cum ne producem si simtim propria sexualitate. Poate ar fi timpul sa intelegem mai bine ce simtim cand simtim atractie, dorinta si nevoie de intimitate sexuala.
Nota: Pentru citate, am folosit Robert Stoller, Observing the Erotic Imagination, New Haven: Yale University, 1985.
Bogdan Popa
este pasionat de psihanaliză, nu îi plac republicanii americani, iar pe Gradiva încearcă să îşi dea seama de ce.
...va solicităm sprijinul, dragă cititoare, dragă cititorule. Audiența noastră a crescut foarte mult, cu deosebire în ultima vreme. Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este o publicație online unică, din câte cunoaștem, prin profil editorial, format și continuitate. Din 2007, am publicat mii de articole, eseuri, interviuri, știri, corespondențe și transmisiuni de la evenimente locale, naționale și internaționale, recenzii și cronici, anchete, sinteze și dosare, pictoriale, sondaje, opinii și comentarii - scrise, video, audio și grafice, de psihanaliză și psihoterapie de varii orientări, de psihiatrie, psihologie și dezvoltare personală, dar și sociale, educaţionale şi comunitare, pentru drepturile omului şi nediscriminare, culturale, literare și artistice, istorice și filosofice. Realizarea lor a presupus, cale de mulți ani, o muncă enormă, uneori „la foc continuu” ori „în direct”, consacrând nopți, weekend-uri și vacanțe. Au fost necesare felurite resurse, implicare și bani, toate în regim de voluntariat.
Faptul că ne citiți și că reveniți mereu ne încurajează și ne arată că suntem pe drumul bun. Ca publicație de tip magazin independentă editorial, nefinanţată, apărând într-o piață media vastă și cu mari resurse, avem nevoie de susținerea dv. pentru a face mai departe jurnalism psi de calitate. Fiecare contribuție de la dv., mai mare sau mai mică, este foarte importantă pentru a putea continua. Susţineţi Cafe Gradiva cu 1 euro sau mai mult - durează doar un minut. Vă mulţumim!
Cafe Gradiva - Cultură, societate, psihoterapie este un magazin online de psihologie, psihoterapie, psihanaliză şi psihiatrie şi cu deschidere spre sfera artistică şi culturală, educaţională, socială şi a proiectelor comunitare.
Am citit, Bogdan:). N-am inteles mai multe lucruri dar am mintea prea obosita ca sa aprofundez acum si sa intreb. Apropos de ce inseamna perversul, un om trait in religia islamica a spus ca psihanaliza freudiana nu se putea naste decat intr-o religie catolica, unde sexualitatea e foarte normata. Cica in religia lor poti face orice odata ce esti casatorit sau cam asa ceva, nimic nu e pervers.
@ Bogdan: La intrebarea daca poti fi altceva decat heterosexual sau pervers, eu iti raspund ca poti fi heterosexual pervers. Fara conflicte. Oricum, dupa Freud si sarutul e o perversiune, ceea ce il transforma pe "guru" intr-unul mai catolic decat papa… Ideea asta de normativitate mi se pare o cautare febrila a unui anumit tip de sexualitate permisa, ca si cum cei ce o clameaza si o definesc au nevoie de o definitie clara a normei. Ei bine, eu zic ca norma unui cuplu este ceea ce impartasesc ambii, fara rusine, vinovatie si prejudecati. Unele cupluri sunt mai libere, si probabil acelea au si sanse mai mari de viata lunga, iar unele cupluri isi permit putine "perversiuni", iar in masura in care unul dintre cei doi ramane cu scenarii fantasmatice neimplinite si nu gaseste modalitati eficiente de a-si deplasa, sublima, transforma, (de ce nu?) fantasma, si are o mica toleranta la frustrare, atunci va cauta un alt obiect care sa-i permita sa puna in act dorintele mai mult sau mai putin constiente. Agresivitate? M-as duce departe in etologie, in filogeneza, care ne descriu un mod de viata primitiv, acolo unde femela cauta un mascul puternic (in traducere agresiv) ca sa-i poata face copii, prezumati a fi sanatosi d.p.d.v. genetic. Nu de putine ori adolescentele cauta baieti periculosi, o doza de agresivitate sociala crescuta mareste sansele ca partenerul sa fie unul valoros sexual. Este o ramasita instinctuala straveche, care intra in conflict cu dorinta de acceptabilitate sociala a cuplului. Nu arareori femeile abuzate refuza sa-si paraseasca partenerii, probabil o buna parte din (i)responsabilitatea indeciziei lor se datoreaza tocmai acestei fantasme primare. Insa a gandi sexualitatea ca bazandu-se pe agresivitate mi se pare fundamental eronat. Cred ca Stoller se cauta pe sine in clinica (nu ca asta ar fi un lucru exceptional) si eludeaza o parte foarte consistenta a sexualitatii, care este cautarea placerii fara durere, si aici eu vad, iata o norma, spre deosebire de Stoller & Co. Ne putem gandi si la diferenta esentiala intre descarcare si placere, care pune o limita intre pervers si normal. A cauta sa fii gratificat si sa-l gratifici pe celalalt intr-un scenariu sexual in care fiecare participant simte nevoia celuilalt (se identifica asadar) e formula buna, indiferent de modalitatile in care cuplul isi pune in act dorintele. Perversul nu are neaparat un obiect al dorintei, nu unul extern, ci unul intern, iar cu cat satisfactia e mai aproape de descarcare, si mai putin o cautare de placere functionarea lui psihica e mai rudimentara (intrucat pentru el obiectul nu exista ca atare, ci doar ca instrument de satisfacere-vezi Fonagy). Desigur, ultima fraza e un sir de ipoteze, nu am certitudini in materie de perversiune, urmeaza sa aprofundez subiectul. De fapt, ipoteza lui Stoller ca dorinta de intimitate face diferenta sustine ipoteza mea de mai sus. Intimitatea presupune mult mai mult decat o atingere corporala, aici se joaca fantasme de penetrare-abandon, control-fuziune, doar scopul face diferenta: placere sau descarcare. Iar am batut campii…
Continui sa ma gandesc la Stoller si la umilire. Care sa fie sursa dorintei de a umili? Putem suspecta aici o identificare proiectiva? Cel care umileste incearca sa se vada pe sine umilit prin intermediul celuilalt? Poate ca tendinta de a reface evenimentul traumatic de pe pozitii diferite, cu finalitati diferite este motorul misterioasei(pentru mine) tendinte de a umili. Mi se pare ca Foucault se indeparteaza enorm de psihanaliza cand incearca sa gaseasca fundamentul perversiunii in social, Stoller ramane fidel lumii interne, ceea ce da o coerenta discursului sau, mi se pare.
Bogdan, iata ce s-a mai produs, mai nou, in materie de perversiuni: http://www.imdb.com/title/tt1723811/ Sa nu-ti pui totusi prea mari sperante inainte de-a-l vedea, ca sa nu fie prea mare dezamagirea ulterior. (m-ar interesa sa stiu totusi parerea ta legat de film, poate schimbam niste impresii)
Ioana: iti raspund in curand. Alexa, vreau sa vad Shame, dar imi tin asteptarile jos, cum m-ai sfatuit. Trebuie sa vad Shame de fapt din unghi profesional, ca asta imi e tema dizertatiei la care scriu acum.
Shame mi se pare departe de a fi slab, doar ca nu e un film despre perversiune ci despre alienare in conflict cu nevoia de intimitate.Acuma fiecare cu ideea lui de perversiune,dar pentru mine singurul caz e cel in care lipseste consideratia ptr nevoile celuilalt si apare abuzul.
Am citit, Bogdan:). N-am inteles mai multe lucruri dar am mintea prea obosita ca sa aprofundez acum si sa intreb.
Apropos de ce inseamna perversul, un om trait in religia islamica a spus ca psihanaliza freudiana nu se putea naste decat intr-o religie catolica, unde sexualitatea e foarte normata. Cica in religia lor poti face orice odata ce esti casatorit sau cam asa ceva, nimic nu e pervers.
Fain, o sa ma gandesc la asta.
@ Bogdan: La intrebarea daca poti fi altceva decat heterosexual sau pervers, eu iti raspund ca poti fi heterosexual pervers. Fara conflicte. Oricum, dupa Freud si sarutul e o perversiune, ceea ce il transforma pe "guru" intr-unul mai catolic decat papa…
Ideea asta de normativitate mi se pare o cautare febrila a unui anumit tip de sexualitate permisa, ca si cum cei ce o clameaza si o definesc au nevoie de o definitie clara a normei. Ei bine, eu zic ca norma unui cuplu este ceea ce impartasesc ambii, fara rusine, vinovatie si prejudecati.
Unele cupluri sunt mai libere, si probabil acelea au si sanse mai mari de viata lunga, iar unele cupluri isi permit putine "perversiuni", iar in masura in care unul dintre cei doi ramane cu scenarii fantasmatice neimplinite si nu gaseste modalitati eficiente de a-si deplasa, sublima, transforma, (de ce nu?) fantasma, si are o mica toleranta la frustrare, atunci va cauta un alt obiect care sa-i permita sa puna in act dorintele mai mult sau mai putin constiente.
Agresivitate? M-as duce departe in etologie, in filogeneza, care ne descriu un mod de viata primitiv, acolo unde femela cauta un mascul puternic (in traducere agresiv) ca sa-i poata face copii, prezumati a fi sanatosi d.p.d.v. genetic. Nu de putine ori adolescentele cauta baieti periculosi, o doza de agresivitate sociala crescuta mareste sansele ca partenerul sa fie unul valoros sexual. Este o ramasita instinctuala straveche, care intra in conflict cu dorinta de acceptabilitate sociala a cuplului.
Nu arareori femeile abuzate refuza sa-si paraseasca partenerii, probabil o buna parte din (i)responsabilitatea
indeciziei lor se datoreaza tocmai acestei fantasme primare.
Insa a gandi sexualitatea ca bazandu-se pe agresivitate mi se pare fundamental eronat. Cred ca Stoller se cauta pe sine in clinica (nu ca asta ar fi un lucru exceptional) si eludeaza o parte foarte consistenta a sexualitatii, care este cautarea placerii fara durere, si aici eu vad, iata o norma, spre deosebire de Stoller & Co.
Ne putem gandi si la diferenta esentiala intre descarcare si placere, care pune o limita intre pervers si normal.
A cauta sa fii gratificat si sa-l gratifici pe celalalt intr-un scenariu sexual in care fiecare participant simte nevoia celuilalt (se identifica asadar) e formula buna, indiferent de modalitatile in care cuplul isi pune in act dorintele.
Perversul nu are neaparat un obiect al dorintei, nu unul extern, ci unul intern, iar cu cat satisfactia e mai aproape de descarcare, si mai putin o cautare de placere functionarea lui psihica e mai rudimentara (intrucat pentru el obiectul nu exista ca atare, ci doar ca instrument de satisfacere-vezi Fonagy). Desigur, ultima fraza e un sir de ipoteze, nu am certitudini in materie de perversiune, urmeaza sa aprofundez subiectul.
De fapt, ipoteza lui Stoller ca dorinta de intimitate face diferenta sustine ipoteza mea de mai sus. Intimitatea presupune mult mai mult decat o atingere corporala, aici se joaca fantasme de penetrare-abandon, control-fuziune, doar scopul face diferenta: placere sau descarcare.
Iar am batut campii…
Continui sa ma gandesc la Stoller si la umilire. Care sa fie sursa dorintei de a umili? Putem suspecta aici o identificare proiectiva? Cel care umileste incearca sa se vada pe sine umilit prin intermediul celuilalt? Poate ca tendinta de a reface evenimentul traumatic de pe pozitii diferite, cu finalitati diferite este motorul misterioasei(pentru mine) tendinte de a umili.
Mi se pare ca Foucault se indeparteaza enorm de psihanaliza cand incearca sa gaseasca fundamentul perversiunii in social, Stoller ramane fidel lumii interne, ceea ce da o coerenta discursului sau, mi se pare.
Bogdan, iata ce s-a mai produs, mai nou, in materie de perversiuni: http://www.imdb.com/title/tt1723811/
Sa nu-ti pui totusi prea mari sperante inainte de-a-l vedea, ca sa nu fie prea mare dezamagirea ulterior. (m-ar interesa sa stiu totusi parerea ta legat de film, poate schimbam niste impresii)
Ioana: iti raspund in curand. Alexa, vreau sa vad Shame, dar imi tin asteptarile jos, cum m-ai sfatuit. Trebuie sa vad Shame de fapt din unghi profesional, ca asta imi e tema dizertatiei la care scriu acum.
Shame mi se pare departe de a fi slab, doar ca nu e un film despre perversiune ci despre alienare in conflict cu nevoia de intimitate.Acuma fiecare cu ideea lui de perversiune,dar pentru mine singurul caz e cel in care lipseste consideratia ptr nevoile celuilalt si apare abuzul.